Seminariști implicați la școala de vară TEOSPOR

În perioada 17-30 iulie 2023, Facultatea de Teologie Romano-Catolică și cea de Educație Fizică și Sport, din cadrul Universității „Al.I. Cuza” din Iași, au organizat sub călăuzirea directorului de grant, dlui. dr. Marius Neculăeș, Școala de Vară „Experiență universitară timpurie pentru elevi: program punte în domeniile Educație Fizică și Sport și Teologie Romano-Catolică – TEOSPOR”, finanțată din Proiectul privind Învățământul Secundar (ROSE) de către Banca Internațională de Reconstrucție și Dezvoltare.

În cadrul acestui proiect au participat 50 de liceeni care au dorit să descopere ambientul universitar, precum și viața de student prin intermediul celor două facultăți. Inevitabil poate apărea întrebarea: Ce legătură poate exista între teologie și sport? Încă de la festivitatea de deschidere a școlii de vară TEOSPOR, decanul Facultății e Teologie Romano-Catolice, pr. dr. Ștefan Lupu, amintea de un dicton al latinilor: Mens sana in corpore sano, reușind, astfel, să dea un răspuns întrebării sus-menționate: credința creștină este o credință care caută să înțeleagă, iar pentru a reuși acest lucru este nevoie de un trup și o minte sănătoasă.

În acest sens, activitățile propuse au reușit să surprindă multe sfere ce alcătuiesc realitatea universitară, dintre care se pot aminti cursurile susținute de profesori din cadrul celor două facultăți, ateliere de orientare în carieră, vizite la Catedrala Romano-Catolică din Iași, la muzee, Seminarul Major, Grădina Botanică, Palatul Culturii, Centrul pentru vârstnici "Sfântul Iosif", Sala "Pașilor pierduți", Aula "Mihai Eminescu", Centrul "Oxygen". Totodată, a fost inclus și un schimb de experiență cu tinerii din Parohia Romano-Catolică "Sfântul Anton" din Iași. În același timp, elevii au avut posibilitatea de a cunoaște câteva ligi studențești din Iași, inclusiv asociații în care se vor putea implica atunci când vor deveni studenți, de exemplu Caritas, Acțiunea Catolică, Asociația Studenților Catolici din Iași și Scout - Cercetașii României. Cu siguranță nu au lipsit din program competițiile sportive, jocurile recreative, bansurile sau "seara talentelor".

Mai mult, pentru a încuraja dezvoltarea celor două realități ale omului, sufletul și trupul, fiecare participant s-a întors acasă la sfârșitul acestei experiențe cu câte o Biblie și o bicicletă. Obiectivele acestui proiect au fost îndeplinite, întrucât elevii au fost încântați de ambientul academic, precum și de oportunitățile care se ivesc după încheierea studiilor universitare.

Gherghel Marius Petrișor

***

Impresii din partea elevilor:

 

„Pentru mine aceste două săptămâni au fost frumoase și pline de distracție. Am avut ocazia să cunosc oameni minunați, de treabă și plini de viață în fiecare zi era ceva nou chiar dacă erai obosit acești oameni te făceau să uiți cu totul de oboseală și să te distrezi în continuare. Am descoperit ce avem în comun și ne-am cunoscut mai bine pe noi și ce înseamnă o echipă și să fim uniți. Mă bucur că am putut să iau parte la această școală de vară și îmi pară rău că s-a terminat. Amintirile frumoase făcute aici nu se vor șterge niciodată. Mă bucur mult de tot că am ales „TEOSPOR" și sunt tristă deoarece timpul a trecut repede. „Trăiește clipa, Trăiește momentul " vă mulțumesc pentru tot! Rămas bun „TEOSPOR"! Ferastauaru Nicoleta Emanuela

 

„Datoria fiecărui creștin este de a se adânci tocmai în misterul lui Dumnezeu care este Cristos, prin diferiți mediatori care ușurează această cunoaștere. Pe de alta parte, datoria omului, ca ființă umană este să se îngrijească și de propriul trup in toată complexitatea acestuia. Aceasta punte creează o legătură ce poate fi la început insesizabilă și anume corelația puternică și importantă dintre frumusețea spirituală și cea fizică. Acest lucru își propune Școala de Vară TEOSPOR să îl cultive într-un mod accesibil elevilor de liceu. Cu un program încărcat, dar extrem de bogat cultural, am putut retrăi istoria poate de mulți neștiută a străzilor și clădirilor din orașul Iași. Experiența vieții studențești s-a materializat într-un mod variat, pornind de la cursurile susținute în cadrul Facultăților de Teologie si Sport, pana la cazarea în căminul Gaudeamus sau mesele primite in cadrul Cantinei Titu Maiorescu; toate au oferit o imagine de ansamblu a unei noi etape ce începe odată cu urmarea studiilor superioare. Alături de profesori înțelegători, capabili și bine pregătiți, fiecare elev a putut să își arate disponibilitatea în ceea ce privește asimilarea noilor informații legate de domeniile teologiei si sportului. Plecând de la primii oameni și valoarea libertății umane și până la completa analiză a unui mers corect sau a unei posturi ideale, diversitatea informațiilor transmise a fost cu adevărat captivantă. Paul sintetizează întreaga misiune a vieții noastre in scrisoarea sa către Efeseni, îndemnându-ne ca, „fideli adevărului în iubire, să creștem în toate pentru el, care este capul, Crisos”.

Nu am parcurs în totalitate drumul nostru pământesc, dar am înaintat pe calea pecetluită de Tatăl, alături de Fiul, și mă simt mai mult decât oricând plină de slava și harul său. Închei cu un gând de recunoștință și mulțumire pentru toți cei care au făcut posibilă această experiență, în special studenților implicați și profesorilor coordonatori care ne-au fost întotdeauna aproape, și ne rugăm ca Domnul să le răsplătească disponibilitatea și să îi aibă mereu în pază. Experiența Școlii de Vara TEOSPOR o recomand cu drag tuturor liceenilor ce înțeleg complexitatea celor două domenii și frumoasa legătura ce se concretizează între ele.” Spătaru Raffaella

 

„Când am ajuns la TEOSPOR, venisem cu gândul că nu o să-mi placă la această școală de vară, dar zilele treceau și experiența pe care o trăiam pentru prima dată aici a fost grozavă. Ținând cont de faptul ca nu am mai stat într-un cămin, am avut foarte multe de învățat de aici. Stând în cămin și făcându-mi prieteni noi, am avut oportunitatea să experimentez o varietate de perspective și să învăț de la oameni diferiți. A fost o ocazie minunată de a mă dezvolta personal, de a îmbunătăți abilitățile mele sociale și de a construi relații durabile. De asemenea, a fost distractiv și plin de momente memorabile. În plus, viața în cămin mi-a oferit șansa de a învăța să trăiesc într-o comunitate și să mă adaptez la diferite situații. A fost o experiență care m-a ajutat să devin mai independentă și responsabilă. Fiecare zi a fost o aventură, cu oportunități de a încerca lucruri noi și de a crea amintiri valoroase. Am întâlnit o varietate de persoane, fiecare cu propriile lor povești și experiențe unice. A fost fascinant să împărtășesc idei și să învăț de la ei. Supraveghetorii și animatorii au fost de asemenea minunați - au fost foarte susținători și înțelegători, oferindu-ne îndrumare și ajutor când aveam nevoie. Ei au făcut cu adevărat experiența școlii de vară memorabilă.” Roca Narcisa

 

„Această „școală de vară” nu mi s-a părut că este cu adevărat o școală de vara. De fapt, în aceste 2 săptămâni am simțiți ca sunt acasă - atât de bine m-am simțit. Activitățile au fost extraordinare și chiar folositoare. Am reușit să cunosc oameni noi și să mă descopăr mai în detaliu, am legat prietenii și am petrecut majoritatea timpului împreună. Nu regret că am ales sa vin la școala de vară TEOSPOR. Pentru următorii elevi care se vor înscrie la TEOSPOR, să alegeți încrezători această școală pentru ca nu veți regreta momentele frumoase pe care le veți petrece atât cu ceilalți colegi cât și cu studenții care sunt minunați și plini de viață. Mulțumesc pentru tot TEOSPOR!!!” Pușcașu Carla Diana

 

„Experiența școlii de vară TEOSPOR, a fost pentru mine o mare o oportunitate de a vizita orașul Iași și de a vedea ce înseamnă viața de student din orice punct de vedere, adică am participat inclusiv la cursuri (de teologie și de sport). Orele de teologie mi-au stârnit interesul în studiul Biblic, pe când orele de sport m-au învățat cum să am un stil de viață sănătos. Activitățile pe care le-am desfășurat în decursul acestor două săptămâni m-au ajutat sa îmi fac noi prieteni și mă distrez . Recomand cu mare încredere această școală de vară pentru că oferă o experiență de neuitat!” Sescu Augustin Francisc