Sâmbătă, 27 octombrie 2018, Institutul Teologic Romano-Catolic „Sf. Iosif” din Iași a găzduit în Aula Magna, Simpozionul național „Biblia și istoria. Istoria biblică și mesajul Sfintei Scripturi”.
Istoria și Biblia sunt două elemente care se întrepătrund, între ele și în viața noastră de creștini. Pe de o parte în Biblie sălășluiește istoria lui Dumnezeu prin care citim istoria propriei noastre relații cu el. Pe de altă parte istoria umanității, și a noastră, a fiecăruia, totodată, este marcată de Dumnezeu și de Sfântul Său Cuvânt. În acest sens, așa cum amintea și părintele decan al Facultății de Teologie Romano-Catolică, pr. dr. Ștefan Lupu, în cuvântările de deschidere, legătura dintre Sfânta Scriptură și istorie este de o mare actualitate. Dezbătând această temă putem conștientiza mai bine adevărata valoare a Scripturilor, amintea în cadrul acelorași cuvântări pr. Eduard Soare, vicerector al seminarului. Iar pr. dr Eduard Patrașcu, Departamentul de Cercetare Biblică, a scos în evidență provocarea pe care o lansează înțelegerea istoriei Sfintei Scripturi.
Șirul de conferințe menite să lumineze acest subiect a debutat cu prof. Nelu Zugravu (Facultatea de Istorie a Universității „A.I. Cuza” din Iași) care a prezentat „Doi pionieri ai studiului creștinismului danubian – Vasile Pârvan și Jacques Zeiller”. Alături de el am parcurs istoria fenomenologică a creștinismului în Europa Orientală în primele secole. Fără a intra în logica istoricității creștinismului nu vom putea intra în cea a rădăcinii sale, Sfânta Scriptură.
Trecând de la istoria creștinismului am intrat cu ajutorul pr. Eduard Patrașcu (Departamentul de Cercetare Biblică) în subiectul istoriei Sfintei Scripturi, începând chiar cu partea de început a acesteia: „Istorie «civilă» și/sau istorie biblică? Teologia istoriei / teologie biblică în Biblie”. În dezbaterea acestei teme a fost abordată istoricitatea Pentateuhului și a Cărților Istorice. Aceste texte, în ciuda aspectului lor mitologic, spiritual, teologic, nu sunt lipsite de istoricitate, ci dețin una specială, nu se limitează la o cronică umană, ci este povestea lui Dumnezeu care se „murdărește” cu istoria oamenilor, o istorie a oamenilor privită cu ochi divini. Aceeași istoricitate o găsim și în cărțile profeților așa cum a explicat pr. Iosif Antili în: „Teologie versus istorie în cărțile profetice”. În aceste cărți teologia lui Israel se citește în termenii istorici orientali. Ca exemplu practic a fost oferită cartea profetului Ieremia. Teologia acestei cărți nu poate fi înțeleasă fără a-i distinge istoricitatea, în conformitate cu științele orientaliste. Iar pe de altă parte istoria acestei cărți nu poate fi înțeleasă separat de caracterul său teologic, pentru că nu este o istorie pur umană, ci una dilatată, una croită pentru un scop teologic. Pe aceeași linie a istoriei Vechiului Testament a fost și prelegerea pr. Alois Bulai: „Istorie? În cărțile midrashice”. El a subliniat aspectul istoric al cărților cu un puternic conținut sapiențial: Rut, Estera, Iudita, Tobia. Aceste cărți nu au pretenția istoricității, ci aspectul istoric devine un instrument; personajele, situațiile, datele istorice sunt folosite pentru a prezenta nu istoria faptelor umane, ci istoria faptelor lui Dumnezeu pentru om, o istorie cu caracter pedagogic, salvific, escatologic.
După ce am parcurs Vechiul Testament, am trecut alături de pr. Mihai Afrențoae (Institutul Teologic Romano-Catolic Franciscan, Roman) la istoricitatea Noului Testament: „Istorie, istoriografie și adevăr istoric în Evangheliile sinoptice”. În primul rând a fost subliniat clar că aceste evanghelii nu sunt documente istorice despre Isus, dar totuși nu sunt lipsite de valoare istorică. Ele sunt mărturii de credință, însă nu mărturisesc un Dumnezeu transcendent, ci pe Isus Cristos a cărui istoricitate este atestată și în documente extra-biblice. Pe lângă aceste trei evanghelii, o poziție specială o are Evanghelia după Sfântul Ioan despre care a vorbit pr. dr. Iulian Faraoanu: „Adevăr istoric și valoarea istorică a Evangheliei după Sf. Ioan”. Această Evanghelie, în ciuda caracterului său profund spiritual și simbolic aduce importante contribuții istorice: cadrul cronologic și topografic, contextul epocii (mai ales al procesului lui Isus), legăturile arheologice și realismul redactării.
Așadar în prima parte a zilei am parcurs Biblia în ambele sale Testamente pentru a înțelege că Biblia nu este o carte destinată interesului pur istoric, însă ea nu este lipsită de valoarea istoricității. În ea istoria umană devine vocabularul prin care Dumnezeu ne comunică istoria sa, istoria faptelor sale minunate față de poporul pe care îl iubește.
După masă, cu ajutorul pr. Cristian Clopoțel istoricitatea Sfintei Scripturi a căpătat o formă concretă sub forma work-shop-ului în cadrul căruia a fost dezbătută arheologia și geografia biblică, și mărturiile istorice. Acestea au arătat că istoricitatea biblică merge dincolo de paginile Sfintei Scripturi.
Această zi reprezintă un pas înainte în înțelegerea și conștientizarea valorii Sfintei Scripturi atât pentru umanitate, cât și pentru fiecare în parte.
Fechetă Ciprian
